Ce este un nebun? O intrebare care m-a pus putin pe ganduri… Pai, imi spuneam eu, un nebun este acela care face lucruri neobisnuite… ca de exemplu: cum ar fi sa va opreasca o persoana straina (aparent normala) pe strada, in toiul zilei, sa va ia de umeri, sa va zdruncine razand diabolic?! Zic asta pentru ca si eu imi imaginez de multe ori pe strada cum ar fi sa mi se intample mie (as muri de rusine) sau sa fac eu asta (as muri de ras).
Anyway, sa revenim. Am terminat aseara de citit aceasta carte, a carui final m-a cam dezamagit. Finalul e cam tras de coada... intelegeti voi ce vreau sa spun. Defapt, nu e tras de coada adica.. of, inca nu mi-am baut cafeaua! :))
Veronika este o tanara de 20 si ceva de ani din Slovenia. Care, evident, se decide sa moara, avand o viata tare plictisitoare. Detesta rutina zilei, si aceasta o omora, fara sa stie ca viata este exact asa cum vrei TU sa fie. Ea facea ca rutina aceea innebunitoare, sa continue. Pentru asta se sinucide, devorand 2 flacoane de somnifere (Mvaai, groaznica sinuciderea cu pastile. Iti lasa stomacu' schilod pe viata, si nici nu mori. Mai degraba un topor... dar sa revenim).
Se trezeste mai apoi la sanatoriul Villete. Sta la pat cam doua saptamani, dupa care afla ca pastilele i-au imbolnavit inima, si aceasta nu mai are sa bata decat in jur de o saptamana. Dar ei nu-i pasa. Tot ce vrea ea, e moartea.
Apoi incepe sa-i cunoasca pe cei de acolo, si, de-a lungul cartii, Veronika reuseste sa le schimbe felul de gandire (dar si ei il schimba pe al ei). Veronika isi da seama ca defapt, majoritatea oamenilor internati in sanatoriu sunt normali, pe cat se poate defini normalul. Dar nu vor sa plece de acolo, din pricina faptului ca este un azil de nebuni... un loc unde nu trebuie sa te straduiesti sa fii amabil cu ceilalti, un loc unde te comporti asa cum simti ca vrei sa te comporti, din pricina faptului ca nimeni nu te critica, pe motiv ca cica esti nebun (alt rahat care m-a pus pe ganduri).
Veronika isi da seama cate a pierdut la viata ei, cate ar fi putut sa aiba, cat de fericita ar fi putut fi, si cat de mult isi iubeste viata. Ea "isi pune pata" pe cativa pacienti de acolo, si de la venirea ei, sanatoriul incepe sa o ia razna, fel de fel de schimbari se petrec.
Pana la urma Vero nu mai moare, ci ramane cu Eduard Schizofrenicul.
Nu-i pot da punctajul maxim, deoarece ma asteptam la un sfarsit mai tragic, mai dramatico-sentimental. Dar e ok si asa.
"Veronika se ghemui pe jos, îşi scoase acul din braţ şi se duse unde stătea Zedka, încercând să nu dea atenţie sto-macului care începea să i se întoarcă pe dos; nu ştia dacă greaţa era urmarea inimii ei slăbite sau a efortului pe care-l făcea.
— Nu ÅŸtiu ce este un nebun — ÅŸopti Veronika —. Eu însă nu sunt. Sunt o sinucigaşă ratată.
— Nebun este cine trăieÅŸte în propria-i lume. Ca schizo-frenicii, psihopaÅ£ii, maniacii. Sau persoanele care sunt dife¬rite de celelalte.
— Ca dumneata?
— TotuÅŸi — continuă Zedka, prefăcându-se că nu auzise comentariul ei — trebuie c-ai auzit vorbindu-se despre Einstein care zicea că nu există nici timp, nici spaÅ£iu, ci doar o combinaÅ£ie între ele. Sau despre Columb, care susÅ£inea că de cealaltă parte a oceanului nu era un abis, ci un con¬tinent. Sau despre Edmund Hillary, care susÅ£inea că omul poate ajunge în vârful Everestului. Sau despre BeatleÅŸi, care au făcut o muzică diferită ÅŸi s-au îmbrăcat cu totul altfel decât lumea din vremea lor. ToÅ£i aceÅŸti inÅŸi — ÅŸi alÅ£ii cu miile — trăiau ÅŸi ei în lumea lor.
„Nebuna asta spune lucruri pline de sens”, gândi Vero-nika, amintindu-ÅŸi de poveÅŸtile pe care i le spunea maică-sa, despre sfinÅ£i care susÅ£ineau că stăteau de vorbă cu Isus ÅŸi cu Fecioara Maria. Trăiau ÅŸi ei într-o lume aparte?"
"— E frig, dar e o dimineaţă frumoasă — spuse Zedka —. E curios, dar depresia mea nu se manifesta niciodată în zile ca asta, înnorate, cenuÅŸii, reci. Când vremea era aÅŸa, simÅ£eam că natura era de acord cu mine, îmi punea în evidenţă su¬fletul. Pe de altă parte, când se ivea soarele, copiii începeau să Å£opăie pe străzi, toÅ£i eram încântaÅ£i de frumuseÅ£ea zilei, dar eu mă simÅ£eam foarte rău. Ca ÅŸi cum ar fi fost nedrept să se arate toată exuberanÅ£a aceea, la care nu eram capabilă să particip."
Exact asta mi se intampla si mie uneori! :o
Anyway, sa revenim. Am terminat aseara de citit aceasta carte, a carui final m-a cam dezamagit. Finalul e cam tras de coada... intelegeti voi ce vreau sa spun. Defapt, nu e tras de coada adica.. of, inca nu mi-am baut cafeaua! :))
Veronika este o tanara de 20 si ceva de ani din Slovenia. Care, evident, se decide sa moara, avand o viata tare plictisitoare. Detesta rutina zilei, si aceasta o omora, fara sa stie ca viata este exact asa cum vrei TU sa fie. Ea facea ca rutina aceea innebunitoare, sa continue. Pentru asta se sinucide, devorand 2 flacoane de somnifere (Mvaai, groaznica sinuciderea cu pastile. Iti lasa stomacu' schilod pe viata, si nici nu mori. Mai degraba un topor... dar sa revenim).
Se trezeste mai apoi la sanatoriul Villete. Sta la pat cam doua saptamani, dupa care afla ca pastilele i-au imbolnavit inima, si aceasta nu mai are sa bata decat in jur de o saptamana. Dar ei nu-i pasa. Tot ce vrea ea, e moartea.
Apoi incepe sa-i cunoasca pe cei de acolo, si, de-a lungul cartii, Veronika reuseste sa le schimbe felul de gandire (dar si ei il schimba pe al ei). Veronika isi da seama ca defapt, majoritatea oamenilor internati in sanatoriu sunt normali, pe cat se poate defini normalul. Dar nu vor sa plece de acolo, din pricina faptului ca este un azil de nebuni... un loc unde nu trebuie sa te straduiesti sa fii amabil cu ceilalti, un loc unde te comporti asa cum simti ca vrei sa te comporti, din pricina faptului ca nimeni nu te critica, pe motiv ca cica esti nebun (alt rahat care m-a pus pe ganduri).
Veronika isi da seama cate a pierdut la viata ei, cate ar fi putut sa aiba, cat de fericita ar fi putut fi, si cat de mult isi iubeste viata. Ea "isi pune pata" pe cativa pacienti de acolo, si de la venirea ei, sanatoriul incepe sa o ia razna, fel de fel de schimbari se petrec.
Pana la urma Vero nu mai moare, ci ramane cu Eduard Schizofrenicul.
Nu-i pot da punctajul maxim, deoarece ma asteptam la un sfarsit mai tragic, mai dramatico-sentimental. Dar e ok si asa.
"Veronika se ghemui pe jos, îşi scoase acul din braţ şi se duse unde stătea Zedka, încercând să nu dea atenţie sto-macului care începea să i se întoarcă pe dos; nu ştia dacă greaţa era urmarea inimii ei slăbite sau a efortului pe care-l făcea.
— Nu ÅŸtiu ce este un nebun — ÅŸopti Veronika —. Eu însă nu sunt. Sunt o sinucigaşă ratată.
— Nebun este cine trăieÅŸte în propria-i lume. Ca schizo-frenicii, psihopaÅ£ii, maniacii. Sau persoanele care sunt dife¬rite de celelalte.
— Ca dumneata?
— TotuÅŸi — continuă Zedka, prefăcându-se că nu auzise comentariul ei — trebuie c-ai auzit vorbindu-se despre Einstein care zicea că nu există nici timp, nici spaÅ£iu, ci doar o combinaÅ£ie între ele. Sau despre Columb, care susÅ£inea că de cealaltă parte a oceanului nu era un abis, ci un con¬tinent. Sau despre Edmund Hillary, care susÅ£inea că omul poate ajunge în vârful Everestului. Sau despre BeatleÅŸi, care au făcut o muzică diferită ÅŸi s-au îmbrăcat cu totul altfel decât lumea din vremea lor. ToÅ£i aceÅŸti inÅŸi — ÅŸi alÅ£ii cu miile — trăiau ÅŸi ei în lumea lor.
„Nebuna asta spune lucruri pline de sens”, gândi Vero-nika, amintindu-ÅŸi de poveÅŸtile pe care i le spunea maică-sa, despre sfinÅ£i care susÅ£ineau că stăteau de vorbă cu Isus ÅŸi cu Fecioara Maria. Trăiau ÅŸi ei într-o lume aparte?"
"— E frig, dar e o dimineaţă frumoasă — spuse Zedka —. E curios, dar depresia mea nu se manifesta niciodată în zile ca asta, înnorate, cenuÅŸii, reci. Când vremea era aÅŸa, simÅ£eam că natura era de acord cu mine, îmi punea în evidenţă su¬fletul. Pe de altă parte, când se ivea soarele, copiii începeau să Å£opăie pe străzi, toÅ£i eram încântaÅ£i de frumuseÅ£ea zilei, dar eu mă simÅ£eam foarte rău. Ca ÅŸi cum ar fi fost nedrept să se arate toată exuberanÅ£a aceea, la care nu eram capabilă să particip."
Exact asta mi se intampla si mie uneori! :o